Dacă vrei să vezi raiul pe pământ, priveşte în ochii unui copil.

          Si cum sclipesc, zici ca-s nistre astri  indragostiti unul de celelalt. Doua giuvaiere parca abia slefuite de iscusitul maestru strabun asezate pe chip de copila faurit in vapaie de dragosti trecute si viitoare.

         Si ce sa vezi daca nu inocenta unui prunc inca fara de pacat sau poate fericirea celei ce i-a dat dar fara de-arginti.

        In adanc de pleoape obosite sta zestre de trairi si sentimente greu de mazgalit pe foaie sau suflate printre buze.

       Sau poate-i haos, sau poate nu, sau poate susura izvor de lacrima de dor, nu ai de unde sti. Sau e desert, suflet uscat, humus uitat de gradinar. Sau poate piatra far` de rost, te uiti, admiri, dar ce folos?                    

        Sau poate toate, sau nimic, sau totul fara de-nceput, sau Rai fara de ingeri, sau iad cu flori la geam...

Cum sa descrii perfectul patat de timp si societatea din el ?

      Devii nevrotic cand vezi ca ultima farama de perfect dispare, inecata in izvor de ordinar.