BUNICUL MEU

        Acum cateva zile,intr-o zi scaldata in raze de lumina,am vizitat casa bunicilor.

        Desi au trecut 7 ani de cand bunicul a plecat la ceruri,acea casa inca imi trezeste amintiri.

        Obisnuiam ca mare parte din vacanta de vara sa o petrec  alaturi de ei. Iubeam sa petrec timp cu ei.

        Fiecare vizita era ca un drum spre Paradis.Tin minte si acum cum eram primit de fiecare data : bunicul ma lua in brate si ma pupa.Simt si acum barba aia aspra a sa,dar totusi atat de moale cu care imi mangaia obrajii la fiecare imbratisare.

       Atunci cand intram in casa,mirosul de cozonac proaspat si paine aburinda imi alinta simturile.

       Imi  apar si acum momentele cand,desi venea ostenit acasa,incepeam runda zilnica de “batalie” ce ducea in final la un somn adanc si linistit,in bratele bunicului.

       Rutina de dimineata incepea cu ceasca de ceai si dulceata de capsuni nu inainte de un “Buna dimineata” ragusit dar totusi plin de iubire.

       Desi nu imi cerea,eram mereu in spatele lui,un fel de ucenic,sa-l ajut la trebaluit.Poate nu faceam multe,dar zambetul ce il trezeam pe fata lui era de ajuns.

       Fiecare vizita la vecini sau la bodega din sat era un prilej pentru el de a-si lauda nepotul,desi nu eram chiar de laudat.

       Si,intotdeauna era o ocazie pentru mine de a lua tot ce imi doream.Imi este dor de acele bomboane presarate cu cacao sau de jeleul prea tare din care ma chinuiam sa rup bucati.

       Multe ar mai fi de spus,dar ma rezum la atat.

       In final,am reusit sa-i compun si o poezie pe care sper ca o va auzi de acolo,de sus:

“I. Inger stingher in lumea lui

De multe ori ateu

Plecat in-naltul cerului

Bunicul meu.

II. Luceafar stins de rautate

A rezistat cu greu

Puzderii de griji in spate

Bunicul meu.

III.Poet in lume far` de foi

Ingandurat mereu

Cu zestre numai de nevoi

Bunicul meu.

IV.Dar a plecat spre Imparat

Incet ma duc si eu

Inger cu sufletul patat

Bunicul meu.“